In ultimele doua saptamani mi-am concetrat atentia spre serialul Criminal Minds, sezoanele 3 si 4, care m-au captivat. Totusi, la indemnul Luizei saptamana trecuta am vazut Despicable Me, iar asta seara am revazut Finding Nemo.
Despicable me
Finding Nemo
Scoobytza
duminică, 28 noiembrie 2010
vineri, 26 noiembrie 2010
so...
E ciudat cum trece timpul si parca nici nu ne dam seama. Sunt genul de om care se leaga de timp si care are nevoie sa stie cand s-a intamplat un lucru, unde si de ce? Sunt genul de om pentru care o amintire se leaga si de un moment, de o zi, de o data si, chiar, de o ora. Nu stiu cum de am ajuns sa fiu asa. Eu ma uit in urma. Da, ma uit foarte mult in urma. Cum de? Pai... de fiecare data cand ma raportez la mine, ma raportez si la lucrurile pe care le-am facut candva si incerc sa analizez. Ce? De cele mai multe ori, analizez sa vad daca am crescut, daca m-am maturizat, daca m-am schimbat vreun pic fata de acum cativa ani.
Sunt genul de om-copil. Sunt cea care rade cel mai mult, care spune tampenii, care se supara pe cineva, iar peste o jumatate de ora il iarta pe omul respectiv. Uneori, nu imi place de mine. Uneori vreau sa dau impresia ca sunt mai matura, ca sunt mai "coapta" la minte decat sunt. Da, stiu... nu am nicio sansa sa fac asta. Blogul asta... l-am facut intr-un impuls de moment. L-am facut intr-o perioada cand sufeream foarte tare si am decis sa il pastrez. E un blog unde vreau sa mai scriu din cand in cand cate o tampenie, fara sa imi fie teama ca vreunul dintre prietenii sau cunostintele mele stiu de el. Pe blogul asta vreau sa scriu... asa cum as fi scris in jurnalele pe care le-am tinut mai multi ani de-a lungul vietii mele.
Just a girl
Sunt genul de om-copil. Sunt cea care rade cel mai mult, care spune tampenii, care se supara pe cineva, iar peste o jumatate de ora il iarta pe omul respectiv. Uneori, nu imi place de mine. Uneori vreau sa dau impresia ca sunt mai matura, ca sunt mai "coapta" la minte decat sunt. Da, stiu... nu am nicio sansa sa fac asta. Blogul asta... l-am facut intr-un impuls de moment. L-am facut intr-o perioada cand sufeream foarte tare si am decis sa il pastrez. E un blog unde vreau sa mai scriu din cand in cand cate o tampenie, fara sa imi fie teama ca vreunul dintre prietenii sau cunostintele mele stiu de el. Pe blogul asta vreau sa scriu... asa cum as fi scris in jurnalele pe care le-am tinut mai multi ani de-a lungul vietii mele.
Just a girl
joi, 6 mai 2010
sâmbătă, 1 mai 2010
O zi frumoasa
In ciuda melancoliilor expuse in postul anterior am avut o zi minunata. Afara a fost un soare incredibil care m-a incantat. M-am lafait pe un sezlong si am stat la povesti cu niste prieteni. Ce poate fi mai frumos de 1 mai?
Piesa serii: Vama Veche -18 ani
Just a girl
Piesa serii: Vama Veche -18 ani
Just a girl
1 mai plin de amintiri
Nu stiu cum se face ca mereu imi aduc aminte. Imi aduc aminte de el de sarbatori, cand trebuia sa aniversam ceva sau cand stiu ca intr-o anumita zi a facut ceva deosebit pentru mine. Anul trecut de 1 mai eram impreuna. Am fost la o cabana si a fost minunat. A doua zi era absolvirea mea. Navalita de melancolie m-am uitat la pozele de acum 1 an. Doamne, cat de fericiti paream! Cum ii sclipeau ochii cand ma privea. Acum e cu alta, stiu asta si am acceptat-o. Pacat insa ca eu ma mai gandesc la el. Din cand in cand. Nu tot timpul. E pacat pentru ca doare sa te uiti in trecut, iar eu vreau sa ma uit inainte.
A trecut suficient de multa vreme. Mult prea multa vreme ca sa il fi uitat. Sunt capabila sa dau cele mai bune sfaturi, sunt capabila sa ii ajut pe ceilalti, dar cand vine vorba de mine parca iau cele mai tampite decizii. Nu stiu de ce. Nu stiu de ce gandesc cu inima, de ce nu imi amintesc si lucrurile urate din ceea ce a fost in loc sa ma gandesc numai la cele frumoase. Probabil ca daca as fi facut asta, as fi trecut mult mai usor peste tot. Acum nu mai sufar. Si asta e bine. L-am revazut de doua ori in ultima saptamana, eram in aceeasi gasca de amici, dar atunci parca imi era un strain.
Uneori stau si ma intreb. Unde sunt promisiunile alea in care imi spunea ca o sa fim mereu prieteni, unde sunt promisiunile alea cand imi spunea ca va fi mereu alaturi de mine? S-au dus. De fiecare data cand l-am revazut mi s-a parut ca il simt din ce in ce mai strain si de prea putine ori l-am simtit ca pe omul pe care o data l-am cunoscut cel mai bine dintre toti.
Just a girl
A trecut suficient de multa vreme. Mult prea multa vreme ca sa il fi uitat. Sunt capabila sa dau cele mai bune sfaturi, sunt capabila sa ii ajut pe ceilalti, dar cand vine vorba de mine parca iau cele mai tampite decizii. Nu stiu de ce. Nu stiu de ce gandesc cu inima, de ce nu imi amintesc si lucrurile urate din ceea ce a fost in loc sa ma gandesc numai la cele frumoase. Probabil ca daca as fi facut asta, as fi trecut mult mai usor peste tot. Acum nu mai sufar. Si asta e bine. L-am revazut de doua ori in ultima saptamana, eram in aceeasi gasca de amici, dar atunci parca imi era un strain.
Uneori stau si ma intreb. Unde sunt promisiunile alea in care imi spunea ca o sa fim mereu prieteni, unde sunt promisiunile alea cand imi spunea ca va fi mereu alaturi de mine? S-au dus. De fiecare data cand l-am revazut mi s-a parut ca il simt din ce in ce mai strain si de prea putine ori l-am simtit ca pe omul pe care o data l-am cunoscut cel mai bine dintre toti.
Just a girl
joi, 29 aprilie 2010
Am reinceput sa scriu pe blog. Pe celalalt. Acesta, care imi pare a fi un pic mai secret, il voi pastra pentru mine. Aici am scris despre sentimentele mele atunci cand am simtit durerea cea mai mare. Acum totul a trecut. Din fericire, acum totul a trecut si nu mai simt la fel ca in urma cu aproape un an. Pentru ca atunci a fost destul de greu, atunci am trecut printr-o dezamagire si am pus o parte foarte importanta din mine pe acest blog. Pe celalalt mi-a fost teama. De ce? Pentru ca pe acela il citesc prietenii mei, colegii de munca... Nu as fi vrut ca ei sa vada tot ce simt. Si, pe de alta parte, atunci simteam nevoia de a ma descarca si numai prin scris as fi putut face asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)